Asociatia pentru Prevenirea si Tratamentul Tulburarilor de Alimentatie APTTA

Modalitati de tratament

Tratamentul pentru anorexie si bulimie include componente medicale, nutritioniste, psihoterapice, comportamentale si farmacologice. Planul de terapie necesitã adecvarea tipului de tratament la severitatea bolii. Dupã evaluarea initialã, se va hotãrî nivelul de tratament, mergând de la unitãti speciale de îngrijire intensivã medicalã/pediatricã pentru cei nestabilizati, la unitãti speciale pentru cazurile grave de tulburãri de comportament alimentar si programe de spitalizare partialã (de zi) sau îndelungatã pentru cazurile mai putin severe, precum si preventia recãderilor.

Psihoterapia individualã, de grup si familialã sunt eficiente, iar combinarea acestora este decisã în functie de vârstã si necesitate.

Metoda Maudsley

În ceea ce priveste cazurile care nu sunt spitalizate, se cerceteazã în prezent eficacitatea unor terapii supervizate care implicã familia, în care pãrintii înalt motivati, preocupati, pregãtiti si supervizati pot supraveghea hrãnirea corectã a adolescentilor – modelul Maudsley, de obicei, folosit cu succes. Datele acestor studii pot influenta practica terapeuticã în viitor.

Metoda Maudsley poate fi aplicata numai in cazul in care bolnavul nu are motive ascunse de a se impotrivi parintilor, iar acestia pot fi "cooptati" in tratament in mod activ si urmeaza urmatoarele premise pentru tratamentul tulburarii:

  • nu mai sunt importante cauzele declansatoare ale afectiunii - boala nu este vina nimanui;
  • boala este vazuta ca facand parte separata, nu este "parte din copil", este ca un dusman exterior care ameninta copilul/adolescentul.
  • parintii nu sunt parte din problema, ci parte din solutie.

Tratamentul are trei etape:

  • parintii iau controlul (cu ajutorul unui plan de alimentatie supervizat de medici) asupra a cat, ce si cand mananca copilul/adolescentul;
  • dupa ce greutatea normala este obtinuta, controlul asupra alimentatiei este redat treptat adolescentului;
  • in final, terapeutul si familia lucreaza impreuna pentru a aduce adolescentul la un stil de viata sanatos si la relatii normale pentru varsta lui.

TERAPIA IMAGINII COPORALE

Michel Probst spune ca aceasta terapie (denumita si terapia de a arata pe corp) este o metoda de tratare a anorexiei care abordeaza constientizarea corpului si a miscarii pentru hranire si prin care, dupa o examinare a corpului si purtand dialogul cu pacientul, se incearca sa se atinga scopuri complet formulate.

Fotografiile de mai jos au fost facute dupa desene ale copiilor bolnavi de anorexie sau bulimie internati la spitalul Obregia - centrul de tratament specializat al bolilor de alimentatie din Pavilionul 5.

Semnele clinice ce pot aparea in urma experientierii cu propriul corp sunt:

  • conflicte intre imaginea ideala si cea reala
  • nemultumirea de propriul corp
  • neincrederea in sine bazata pe imaginea corporala
  • fenomene de depersonalizare
  • discrepanta dintre gandire si trairi (pe desen discrepanta dintre cap si corp - capul este detaliat, corpul este reprezentat numai schematic).
  • convingeri exagerate versus interpretare normala a ceea ce gandesc altii despre ei
  • opinii nerealiste despre forma propriului corp
  • evitarea de situatii de expunere a corpului pe care il vede diform.
  • teama de a creste, de a se maturiza
  • teama de sexualitate - tinde catre un corp de copil asexuat
  • nevoia imperativa de miscare, hiperactivitate. Cresterea voluntara a activitatii fizice nu se face din placere sau din motive de sanatate, ci pentru o scadere in greutate si imbunatatirea imaginii corporale. Considera ca aceasta este eficienta numai cand ajung sa simta oboseala, uneori chiar extenuarea.

Factorii individuali, interpersonali si socioculturali determina respectul de sine, care implica si imaginea corporala. Imaginea pe care individul o are despre propriul corp influenteaza experientierile corpului, perceptia asupra infatisarii fizice, acestea la randul lor avand un rol important in experientele subiective, experientele cognitive si experientele perceptuale - determinand in final comportamentul social.

Terapia Adleriana

Adler a sustinut ca sanatatea mentala a unei persoane este determinata de gradul sau de interes social (Manaster & Corsini 1982), acesta fiind vazut ca identificarea individului cu umanitatea, sentimentul de a apartine unei comunitati si de a apartine vietii. Scopul filozofic al tratamentului adlerian este schimbarea individului in sensul aducerii sale inapoi catre oameni, stimuland interesul social.

Initial reconstruirea interesului social nedezvoltat se face prin realizarea unei relatii empatice si prietenoase intre client si terapeut, mai tarziu explorand si corectand greselile cognitive. In final clientul ocupa o pozitie din care e capabil sa-si exploreze sentimentele atat in cazul relatiei terapeutice, cat si prin evaluarea stilului de viata. In ultima parte a terapiei, inca o data, clientul are oportunitatea de a-si explora limitele interesului social, fiind incurajat sa-si puna in practica ceea ce a invatat cu persoane semnificative din viata sa.

Pentru noi, dezvoltarea interesului social in tulburarile de alimentatie este o provocare, deoarece se adreseaza unor persoane extrem de descurajate. Scopul principal al terapiei este controlul simptomelor, pentru a evita un deznodamant fatal. Se exploreaza conceptiile despre sine, lume, altii si stilul interactional. Adlerienii cred ca exista o alegere individuala constienta a acestor simptome ca un proces creativ mai degraba decat unul reactiv (Mosak 1977).

Se recomanda atat terapia de scurta durata, cat si cea pe termen lung, fiind demonstrat ca unele persoane raspund rapid la terapie, in timp ce altele necesita un timp mai indelungat. In general se aplica terapie pe termen lung pacientelor sever subnutrite si extrem de slabe. Terapia pe termen scurt pare benefica la pacientele care prezinta putine simptome.

Terapia adleriana se poate aplica singura sau in asociere cu terapie farmacologica. Daca starea cognitiva este proasta datorita subnutritiei severe, terapia se aplica numai dupa terapia somatica. Terapia se focalizeaza pe explorarea antecedentelor bolii, prevenirea varsaturilor, antrenarea in rezolvarea problemelor, asigurarea si prevenirea recaderilor.

Terapia adleriana nu rezolva problemele prin modificari comportamentale bazate pe recompensa si pedeapsa. Este democratica si egalitara, bazata pe respect mutual si colaborare. Incearca sa stimuleze sentimentul de independenta la pacienti, comunicandu-le ca pot decide pentru ei insisi ce sa faca si ca pot sa-si asume consecintele pentru actiunile lor. Se spera facilitarea unei motivatii intrinseci in scopul de a avansa in vindecare. In loc sa promitem recompense si sa amenintam cu pedepse, adlerienii stimuleaza producerea unor sentimente de autorecompensa si autopedepsire. De exemplu, in cazul in care este vorba despre o persoana cu o greutate periculos de mica, pur si simplu se spune la inceputul terapiei ca esecul de a obtine un nivel minim de crestere in greutate va duce la spitalizare, deoarece este cel mai bine pentru ea. Aceasta asigura anorecticei un sentiment de incurajare si control, stiind ca ea ar putea sa manipuleze rezultatele. Recompensa va veni din sentimentul de multumire, stiind ca ea contribuie la propria stare de bine. Stimularea sentimentului de independenta si incredere este ceea ce ne dorim.

Terapia farmacologica este utilizata pentru a restabili neurochimia tulburata in anorexie, iar combinarea celor doua tipuri de interventie da rezultate superioare (Herzog 1992, Carlson 1996).

Abordarea adleriana se focalizeaza pe patru arii:

  • construirea unei relatii terapeutice
  • explorarea dinamicii individuale (inventarul stilului vietii)
  • incurajarea insight-ului
  • reorientare si reeducare

Tehnica privitului in oglinda

  • Este explorat comporatamentul de evitare sau de verificare ce corespunde unei perceptii corporale negative
  • Persoanele cu anorexie se analizeaza mai putin decat persoanele cu bulimie.
  • Varsta si IMC nu au influenta semnificativa asupra frecventei de observare a pacinetei in oglinda

Avantajele tehnicii:

  • Reducerea supraestimarii (greutatii si formei corporale) – Naomi 1988
  • Reducerea cognitiei negative, sentimetelor de frica, incertitudine, standardelor nerealiste si a gandirii dihotomice
  • Activarea sistemului autonomic si endocrin din hipotalamus
  • Este mai eficienta in asociere cu restructurarea cognitiva

Pasii exercitiilor

  • 1 - Instructiuni date pacientei : priveste, observa, descrie acum si aici – fara critica si comparatii dar cu familiaritate
  • 2 - Pacienta in fata oglinzii invata sa se indentifice, constientizarea controlului asupra sa, sa evite sentimentele negative
  • 3 - Prin inchiderea ochilor pacienta poate compara imaginea din oglinda cu reprezentarea mentala, cu posibila schimbare a reprezentarii
  • 4 - In timpul privitului in oglinda pacienta raspunde la intrebari de tipul: cine sunt eu? Ce gandesc despre mine? Ce fac in timpul exercitiului? Dorintele mele pentru viitor? Cine vreau sa fiu?
  • 5 - Pacienta este felicitata pentru curaj si efort
  • 6 - Sedinta de 30 minute – individual si/sau in grup
Sustine-ne in retelele sociale! Da-ne Like!

Recomandari

Ne place si vrem sa stiti si voi.

  • Palatul Copiilor - pentru activitati extraordinare cu copiii, in special cursul de teatru