Asociatia pentru Prevenirea si Tratamentul Tulburarilor de Alimentatie APTTA

Tratamentul Tulburarilor de alimentatie

Controlul alimentar exacerbat in anorexie si bulimie

Componentele tratamentului in anorexie si bulimie se bazeazã pe dovezi practice, contin un spectru de îngrijire adecvat stadiului bolii si o echipã multidisciplinarã pentru cazurile grave.

Scopurile tratamentului in anorexie si bulimie sunt simple:

  • obtinerea si mentinerea unei greutãti corporale normale, sãnãtoase, individualizate si stabile;
  • renuntarea la obiceiuri alimentare dãunãtoare: diete restrictive, evacuare fortatã prin vãrsãturi sau abuz de laxative etc.;
  • schimbarea atitudinii si demontarea schemelor cognitive distorsionate si înlocuirea lor cu unele sãnãtoase si echilibrate (fãrã sã fie neapãrat legate de greutate sau forma corporalã) si cu capacitate de echilibrare emotionalã si comportamentalã;
  • tratarea tulburãrilor somatice si psihice;
  • prevenirea recãderilor pentru aproximativ 5 ani de la îmbunãtãtirea stãrii de sãnãtate.

Scopul initial al tratamentului este revenirea în mod prompt, în întregime si cu grijã la greutatea normalã, specificã pentru grupa de vârstã, înãltimea si sexul pacientului în populatia din care face parte, greutate la care existã 50% sanse sã reaparã menstrele la adolescente.

Celãlalt scop, care nu este întotdeauna atins în timpul spitalizãrii initiale, este restabilirea sãnãtãtii biologice – pentru femei, greutatea la care au menstruatie si ovulatie fãrã stimulare endocrinã, iar pentru bãrbati, greutatea la care aparatul genital redevine normal fiziologic. Unii pacienti nu vor avea functii biologice normale decât la o greutate mai mare decât si-ar dori.

Componentele tratamentului pentru anorexie si bulimie

Tratamentul pentru anorexie si bulimie include componente medicale, nutritioniste, psihoterapice, comportamentale si farmacologice.

Planul de terapie necesitã adecvarea tipului de tratament la severitatea bolii. Dupã evaluarea initialã, se va hotãrî nivelul de tratament al pacientului, mergând de la unitãti speciale de îngrijire intensivã medicalã/pediatricã pentru cei nestabilizati, la unitãti speciale pentru cazurile grave de tulburãri de comportament alimentar si programe de spitalizare partialã (de zi) sau îndelungatã pentru cazurile mai putin severe, precum si preventia recãderilor.

Tratamentul tulburãrilor severe de comportament alimentar impune tranzitia prin mai multe etape ale spectrului terapeutic, uneori cu reveniri la o etapã inferioarã dacã rãspunsul terapeutic nu a fost cel asteptat. Tratamentul se completeazã prin programe de preventie în comunitate si în scoli. Studiile aratã cã rezultatele sunt, în general, mai bune pentru pacientii tratati în unitãtile specializate în tratamentul tulburãrilor de comportament alimentar decât cei tratati în unitãti psihiatrice obisnuite, cãrora le lipsesc programele speciale. De asemenea, rezultatele sunt mai bune pentru cazurile de anorexie mentalã.

Metodele de restabilire a greutatii normale - unde e cazul

Metodele de restabilire a greutãtii variazã, dar dovezile disponibile sugereazã cã realimentarea supervizatã în cantitate si compozitie stabilite de nutritionist duce la recapatarea greutãtii prompt si sigur.

La femeile spitalizate se câstigã în greutate 1,5kg pe sãptãmânã, iar la bãrbati pânã la 2kg pe sãptãmânã. În programul cu spitalizare se câstigã pânã la 1kg pe sãptãmânã. La tratamentul ambulatoriu un minim de câstig de 0,5kg pe sãptãmânã este atins de cãtre pacientii cu motivatie puternicã.

Desi alimentatia cu sondã nazogastricã nu e recomandatã în mod obisnuit, unele programe pentru adolescenti si copii utilizeazã sondarea gastricã în timpul noptii pentru suplimentare, dar nu pentru a înlocui alimentarea oralã în efortul de a atinge greutatea doritã mai rapid. Hiperalimentatia pe linie venoasã centralã este de obicei contraindicatã si frecvent asociatã cu complicatii medicale severe.

Esecul în a restabili în totalitate greutatea afecteazã negativ evolutia ulterioarã. Foamea, chiar si la pacientii subponderali, declanseazã episoade de mâncat compulsiv. În general, pacientii care au peste 70% din greutatea normalã pot începe cu 1500 calorii pe zi, cu crestere de 500 calorii pe zi la fiecare patru zile în timpul spitalizãrii sau programelor cu spitalizare partialã, sau la fiecare sãptãmânã în ambulatoriu. Tipic, femeile necesitã un maxim de 3500 calorii pe zi, în timp ce la bãrbati sunt necesare 4000 calorii sau mai mult pe zi. Acest nivel de aport de energie variazã în functie de rãspunsul individului si complicatiile medicale, dintre care cele mai frecvente sunt edemul de realimentare, meteorismul gastric si invariabil constipatia.

Tratamentul pentru anorexie si bulimie SEVERE - spitalizarea

Internarea pacientilor este indicatã nu numai pentru corectarea afectãrilor fiziologice, dar si pentru a asigura un tratament continuu, 24 de ore din 24, managementul si limitarea anormalitãtilor comportamentale adânc înrãdãcinate, cum ar fi înfometarea, vãrsãturile autoprovocate, efectuarea exercitiilor fizice compulsive, metodele de purgare care nu rãspund, de obicei, la programele de zi.

La o greutate de mai mult de 20% sub greutatea la care se mentine starea de sãnãtate, cu exceptia unor anumite circumstante, majoritatea pacientilor necesitã tratament intraspitalicesc, mai ales dacã tulburarea este recurentã sau asociatã cu comorbiditãti medicale sau psihiatrice importante. Programele partiale sau cele de tratament ambulatoriu nu asigurã o limitare suficientã a comportamentelor alimentare neadecvate, dar ele sunt folosite din ce în ce mai mult.

Existã controverse cu privire la tratarea pacientilor refractari la tratament folosind mijloace legale de constrângere. Aproximativ 10-15% din cazuri necesitã tratament nonvoluntar. În cazurile în care viata pacientului este pusã în pericol, acest gen de tratament este adecvat dacã încercãrile de convingere a pacientului nu reusesc sã-l facã pe acesta sã accepte tratamentul, studiile aratã cã acesti pacienti au aceleasi rezultate ca si cei care acceptã de la început tratamentul în timpul spitalizãrii, si de obicei apreciazã interventia rapidã, doar de putine ori sunt furiosi sau revendicativi.

Pacientii cu anorexie mentalã pot trece de la terapie intraspitaliceascã la cea ambulatorie când greutatea corporalã ajunge la 85% din cea normalã, dar mai pot exista exceptii. Cei cu recãderi, cu diabet zaharat comorbid sau alte comorbiditãti au, de obicei, nevoie de o greutate corporalã mai mare si un timp de spitalizare mai lung. Diferenta esentialã între internare si spitalizarea partialã constã în durata tratamentului pe parcursul celor 24 de ore pe zi, nu în intensitatea tratamentului sau necesitatea echipei multidisciplinare. Succesul tratamentului pe termen scurt este direct proportional cu numãrul de ore pe zi si cu numãrul de zile 120 pe sãptãmânã de tratament. Mergând de la 5 la 4 zile pe sãptãmânã, tratamentul se dovedeste a fi cu 25% mai putin eficient.

Psihoterapiile

În plus fatã de restabilirea greutãtii si întreruperea comportamentelor alimentare anormale, tratamentul trebuie sã se adreseze psihopatologiei centrale din tulburãrile de comportament alimentar. Psihoterapiile, care au ca scop modificarea convingerilor exagerate patologice si a altor factori psihopatologici, reprezintã elemente cheie ale tratamentului. Dovezile disponibile sunt argumente puternice în favoarea tratamentului bazat pe psihoterapie cognitiv – comportamentalã, similar cu cele demonstrate ca eficienta în bulimie, dar mai putin bine dovedite în anorexie, datoritã statusului medical al pacientului înfometat si neacceptãrii de ordin etic al abordãrii psihologice neselective. Interventii psihoterapeutice alternative bazate pe terapii interpersonale, terapie de familie sau terapie psihodinamicã informatã – în special cele care folosesc analiza centratã pe persoanã – pot fi de ajutor.

Schimbarea comportamentelor anormale prin folosirea recompenselor si a pedepselor a fost demonstratã ca nefiind eficientã decât pe termen scurt, deoarece nu schimbã nimic din convingerile exagerate si imaginea distorsionatã. Esential în tratamentul psihoterapeutic este angajarea si relationarea cu pacientul, cresterea motivatiei pentru schimbare, convingerea si ajutarea lor sã recunoascã si sã înlocuiascã convingerile exagerate despre dezirabilitatea scãderii în greutate si teama fobicã de îngrãsare, cu acceptarea greutãtii corporale normale, sãnãtoase, precum si cresterea abilitãtilor de autoreglare.

Studiile au arãtat cã la pacientii cu anorexie nervoasã, implicarea familiei este esentialã pentru evolutia bunã, cu elemente variate de educare, consiliere si terapie. Psihoterapia individualã, de grup si familialã sunt eficiente, iar combinarea acestora este decisã în functie de vârstã si necesitate.

Prevenirea recãderilor

Riscul de recãdere apare cel mai frecvent în primii câtiva ani de la recuperare.

Tratamentul anorexiei / bulimiei pe termen lung trebuie sã acorde atentie atât preventiei recãderilor, cât si cresterii dezvoltãrii biopsihosociale si adaptabilitãtii pacientilor.

În plus fatã de monitorizarea semnelor sau simptomelor de recãdere, clinicienii încearcã sã ghideze pacientii în dezvoltarea comportamentelor potrivite vârstei si mecanismelor de coping specifice vârstei adulte:

  • implicarea în scoalã, munca si relatiile sociale pentru autosatisfacere;
  • concentrarea pe factorii ce privesc sãnãtatea mai mult decât pe tulburarea comportamentului alimentar.

Obstacolele majore sunt întâlnite de cãtre indivizii a cãror identitate s-a centrat pe tulburarea de comportament alimentar si care nu-si pot imagina viata fãrã anorexie sau bulimie nervoasã.

În preventia recãderilor pot fi anticipate momente de crizã, cum ar fi întoarcerea la scoalã, în familie, mesele festive, relatiile sociale complexe, schimbarea domiciliului si dezamãgirile neasteptate. Preventia necesitã dezvoltarea unor mecanisme de coping alternative si metode de reducere a stresului, astfel încât factorii stresanti sã nu declanseze automat reactii maladaptive de regresie la tulburarea de comportament alimentar.

Aceste metode includ:

  • continuarea psihoterapiei cu elemente de bazã din terapia cognitiv – comportamentalã
  • psihoterapia interpersonalã
  • alte tipuri de psihoterapii.

Elementul tintã rãmâne mentinerea greutãtii normale si a comportamentelor alimentare si exercitiilor fizice corecte. Dintre pacientii cu anorexie nervoasã la care s-a restabilit greutatea, la pacientii care primesc fluoxetinã (în general, 40mg pe zi) s-a constatat cã prezintã o mai micã scãdere în greutate si mai rare episoade de depresie si respitalizare în anul urmãtor întreruperii medicatiei.

Clinicienii care au cele mai bune rezultate în tratarea tulburãrilor de comportament alimentar sunt aceia care sunt empatici, nondirectivi, care au abilitãti psihoterapeutice, înteleg neurobiologia reglãrii greutãtii corporale si simptomatologia medicalã a tulburãrii si au capacitãti de lucru în echipã si abilitãti de lider. Desi, în mod obiectiv, nu are relevantã, sexul terapeutului poate fi important în cazuri individuale. Pregãtirea specializatã în tulburãri de comportament alimentar oferã avantaje clinice certe.

Sustine-ne in retelele sociale! Da-ne Like!

Recomandari

Ne place si vrem sa stiti si voi.

  • Palatul Copiilor - pentru activitati extraordinare cu copiii, in special cursul de teatru